Cand esti ranit de cei din jur, exista riscul sa uiti ca esti un om frumos sau sa devii furios pe oameni. Mai exista si riscul sa te inchizi in tine.
Eu m-am inchis. Nu in mine, ci cu mine. O saptamana. Am stat numai cu mine in ultimele zile. Au fost foarte putini oamenii cu care am rezonat si cu care am putut sa ma intalnesc.
La inceput, sa fiu cu mine nu a fost deloc compania perfecta. Eram cu un strain. Am dormit foarte mult. Mi-am gasit o scuza - oboseala. Apoi m-am pedepsit. Am mancat non-stop. Orice. Mi-am pedepsit si cainii, aveau mancare la discretie si un program dezordonat, ca al meu. Mi-am pedepsit si vecinul. De cate ori incepea sa cante la trompeta, ii bateam in perete. :)
In a treia zi am inceput sa ma obisnuiesc cu mine, sa-mi ascult gandurile si sa ma vad si prin ochii celorlalti.
I-am inteles in egala masura si pe cei care ma iubesc si pe cei care nu ma suporta. Am inteles cum un lucru pe care eu il consider nedrept, este cat se poate de drept pentru ei. Am inteles unde am gresit si m-am iertat. Si pe mine si pe ei...
Adunasem prea multe lucruri care nu aveau nicio legatura cu mine si cu sufletul meu si m-am consumat energetic prea mult. Nu mai stiam daca sunt ceea ce trebuie, unde trebuie, daca sunt ceea ce cred cei din jurul meu despre mine, iar eu despre mine nu mai credeam nimic. Si atunci m-am intrebat: daca as mai avea o sansa in toate, as proceda la fel? Da! Si sunt gata sa renunt oricand la tot ce nu are legatura cu mine si sa ignor tot ce nu imi face bine, ca sa simt mereu ca sunt pe drumul meu.
M-am inchis cu mine si o s-o mai fac ori de cate ori va fi nevoie ca sa nu ma inchid in mine niciodata. Sunt gata sa ies din nou in lume, dar imi rezerv dreptul de a alege oamenii langa care sa fiu atunci cand pot, iar cand nu pot, pe toti o sa-i tratez ca pe niste oameni si o sa le respect locul, atitudinea, chiar si parerile despre mine. Poate o sa invat chiar sa traiesc si cu zvonurile despre mine si sa rad de ele la un moment dat...
Daca va intrebati cat am fost de trista saptamana asta, o sa va raspund...putin. A fost doar o forma de terapie. Mi se pare o binecuvantare sa fii singur dupa o perioada in care intalnesti tot felul de oameni si tot felul de ochi, slava Domnului ca se intampla asta! Important este insa ca singuratatea sa fie mereu o alegere!
Astazi m-am trezit odihnita si mi-am facut cea mai buna cafea. Am baut-o in compania perfecta...Cu mine.
