Dupa aproape 6 luni pasesc iar pe scena unde am simtit primele emotii de actor...Pe scena Teatrului Arca am fost in luna mai marchiza, iar maine voi fi garderobiera. La Scena a fost a doua mea casa in lunile astea, unde am reusit sa intru foarte bine in pielea personajelor mele, tocmai pentru ca in aceasta casa am reusit sa ma cunosc si pentru ca, in restul timpului, am fost lasata sa fiu eu.
Toata viata oamenii asteapta ceva de la tine...Sa fii intr-un fel, sa oferi ceva anume, sa iubesti intr-un fel, sa te comporti cum se asteapta ei. Ati observat? Toata viata traiesti cu teama ca poti dezamagi persoanele iubite. Pe scena, in schimb, publicul te primeste asa cum esti. Nu vrea sa te schimbe, te accepta, te aplauda. Atunci ma simt puternica, cand stiu ca oamenii au venit sa vada si sa primeasca ceea ce le ofer. Si atunci dau tot, pentru ca stiu ca asta merita. Da, pe scena sunt puternica. La ultimul spectacol aveam emotii mari, dar unul dintre colegi s-a apropiat de mine si m-a intrebat: "Auzi, Anisa, tu crezi ca esti singura acolo pe scena? Toti suntem cu tine...Cum ar putea sa nu iasa ceva frumos?" Si asa este, pe scena nu esti niciodata singur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu